Atunci când ajungi în Bangkok, ai impresia că ai pătruns în cele trei lumi ale cosmologiei budiste. Lumea materialității este prima de care te ciocnești, urmând apoi o lume simplă, eliberată de dorințele celei dintâi și sfârșind cu lumea imaterială, apropiată de Nirvana.

Aceste trei tărâmuri sau planuri existențiale sunt denumite Trailokya și reprezintă un univers post-mortem. Dar universul Bangkokului este cât se poate de viu și de agasant prin multitudinea de simțuri pe care ți le stârnește, de la prima până la ultima inspirație a aerului în acest oraș.

Lumea mall-urilor și a zgârie-norilor

Bangkokul este un oraș cu peste 8 milioane de locuitori, cu o căldură sufocantă, pentru cel care nu este obișnuit cu climatul tropical al Tailandei. Prima senzație, coborând din avion, a fost ca mă trec transpirațiile, sentiment care a trecut în partea opusă, în momentul în care am intrat într-un spațiu închis. Diferențele de temperatură dintre aerul de afara și cel din mall-uri, hoteluri sau mijloace de transport moderne, cum ar fi taxiurile sau metroul sunt izbitoare. Pe de o parte te topești de căldură, pe de alta îngheți de frig, astfel că tot timpul trebuie să fii pregătit cu haine, cu toate că nu-ți vine să iei cu tine nici măcar o batistă, la cât de înăbușitoare este atmosfera în exterior.

De la aeroport la hotel am luat un taxi. După orele îndelungi de zbor, ieșind buimăcită din terminalul aeroportului, am fost întâmpinată de personaje în uniforme, care mi-au propus un shuttle până la hotel. Evident, am acceptat cu încântare. Dar asta, doar pentru a afla ulterior, cu surprindere (mă și întreb de ce atâta surpiză), că am plătit de cel puțin trei ori mai mult drumul, față de alți călători mai rezistenți, care au avut puterea să refuze primii ofertanți (despre ce taxiuri să folosești și cum să le comanzi, voi vorbi puțin mai târziu).

Autostrăzi suspendate, centre de business și shopping, hoteluri cu piscine pe acoperiș, numai bune să admiri orașul răcorindu-te în bazin, zgârie-nori la tot pasul, Bangkokul îmi apărea ca un imens mall. Era greu să-mi imaginez cum acest oraș ultramodern a fost un simplu sat, cu doar două secole în urmă.

Majoritatea hotelurilor se află în partea de est, respectiv în zona comercială a Bangkokului, puternic urbanizată. Centrul vechi este oarecum izolat pe Insula Rattanakosin, accesul mijloacelor de transport fiind limitat la mașini și autobuze. Însă, cu toate că mă aflam în zona modernă a orașului, în momentul în care am ieșit din hotel și am început să parcurg străzile,  îndreptându-mă spre metrou, am descoperit o nouă lume – o lume simplă, care trăia la poalele celei dintâi.

Lumea celor simpli

În universul post-mortem din filosofia budistă, Kamaloka – lumea dorințelor materiale – poate să acceadă treptat la Rupaloka – o lume eliberată de instinctele primare, dar totuși tributară unor dorințe de care nu a reușit să se scuture complet.

Mă întreb dacă în Bangkok, cei aflați în Kamaloka și-ar dori cu adevărat să coboare din zgârie-nori în lumea celor simpli sau dacă, din contră, cei din Rupaloka n-ar prefera mai degrabă să urce cu liftul în mall-urile înalte, cu vitrine largi și manechini în haine de firmă.

Poate că da, poate că nu, dar ce e sigur este că, rătăcind pe străzi, îți ies în cale, la fiecare pas, garaje preschimbate în locuințe, în care conviețuiesc trei generații, cu bucătăria amenajată în stradă sau ateliere meșteșugărești, organizate tot ca extensii ale spațiului de locuit, unde poți privi cum bărbații familiei topesc și prelucrează fierul. Comerțul în orașul de la poale se face pe stradă, nu în mall, astfel că simțul olfactiv îți este asaltat de mulțimea mirosurilor care se învârt în aer, plutind spre tine dinspre mâncărurile ce te îmbie să le cumperi.

Bangkokul pare construit pe două nivele – cel de sus, unde blocurile zgârie norii și cel de jos, care se descoperă doar pierzându-te pe străzi și privind spre pământ. Taximetriștii sunt singurii care au găsit metoda de a ieși din lumea de jos, a mirosurilor, însă doar pentru a intra în cea rece, a aerului condiționat.

Cum distanțele sunt mari, e greu să te deplasezi fără să folosești o mașină. Astfel că, turiștii sunt o modalitate rapidă de a câștiga un ban. Înainte de a te urca în taxi, nu uita să negociezi întâi prețul, pentru că puțini sunt dispuși să folosească aparatul de taxare. Sau, folosește aplicațiile Uber sau Grab, pentru a evita să fii păcălit. Dacă te afli pe stradă și ai nevoie urgentă de un taxi, poți intra într-o cafenea sau restaurant cu Wi-Fi și să-ți comanzi unul online.

Lumea templelor

Centrul istoric al Bangkokului este situat pe Insula Rattanakosin, fiind mărginit la vest de râul Chao Phraya, iar la est de câteva canale, astfel că metroul nu are acces în această zonă. După cucerirea Ayutthayei (vechea capitală) de către Imperiul Birmanez, în 1782, Regele Rama I a decis să mute capitala regatului pe această insulă. Bangkokul a intrat, în acest fel, într-o etapă de dezvoltare economică și de modernizare, Palatul Regal, împreună cu numeroase temple, fiind construit în această perioadă.

Dorind, evident, să vizitez partea istorică a orașului, am luat metroul de suprafață până la stația Saphan Taksin, aflată în apropierea Cheiului Sathorn. De aici, am pornit cu vaporul spre vechiul Bangkok, străbătând râul Chao Phraya. Am lăsat în urmă orașul modern, cu turnuri înalte de sticlă, apropiindu-mă încet de monumentalul Wat Arun sau Templul Zorilor, cum a fost el denumit de către regele birmanez, care a venit la conducerea țării după căderea Regatului Ayutthaya. Turla principală, Phra Prang, înaltă de peste 70 de metri este primul lucru care îți sare în ochi.

Templul este situat pe malul vestic al râului, vizavi de Insula Rattanakosin. Legenda spune că, Regele Taksin, trecând pe lângă templu la răsăritul soarelui, în drum spre Ayutthaya, a decis să-i schimbe numele în Wat Chaeng, care înseamnă Templul Zorilor. Încoronarea Regelui Rama II a avut loc chiar în acest templu. Acesta, la rândul său, i-a schimbat numele în Wat Arun, un derivat din Aruna, zeul hindus al răsăritului. Figurine cu chip de demoni păzesc templul, în timp ce decorațiunile din ceramică, de diverse culori, îți încântă privirea. Urcând scările pagodei în spirală, efortul îți este recompensat de priveliștea orașului, care se întinde dincolo de Chao Phraya.

De la Wat Arun am trecut pe partea cealaltă a râului, pe Insula Rattanakosin, cu unul dintre multele bacuri care conectează cele două maluri. M-am îndreptat cu nerăbdare spre Marele Palat, reședința imperială a Regelui Rama I. Pentru a intra pe teritoriul palatului, care ocupă aproape 22 de hectare, atât femeile cât și bărbații trebuie să poarte o îmbrăcăminte decentă, pantaloni sau fustă care să treacă peste genunchi și o bluză care să le acopere umerii. Pentru comercianți este o ocazie de-a profita de lipsa de haine a turiștilor încalziți, astfel că, în apropiere de accesul spre palat, strada este împânzită de tarabe și magazine care-ți vând eșarfe și pantaloni de pânză.

Atracția principală, odată ce ai ajuns în interior, este Wat Phra Kaew, Templul lui Buddha de Smarald. O statuie imensă, de aproape 70 de metri, sculptată în piatră de jad și poleită cu aur, tronează în mijlocul templului. Buddha este reprezentat într-o poziție de meditație yoga. Statuia a fost găzduită o vreme de templul de peste râu, Wat Arun, însă Rama I a decis mutarea ei, după construirea Palatului Regal și a unui nou templu. Chiar dacă astăzi, palatul nu mai este folosit ca reședință regală (Rama VIII a fost ulimul monarh care a locuit aici, până în 1925), există numeroase evenimente oficiale și ceremonii care se țin anual, astfel că, în anumite clădiri este interzisă intrarea.

Părăsind Marele Palat, am pornit spre Wat Pho. Templul lui Buddha Culcat a fost reconstruit de Regele Rama I, pe locul unui alt templu, devenind principalul său lăcaș de cult. Aici este adăpostită chiar o parte din cenușa regelui. Mai târziu, templul a fost extins de către Rama III și găzduiește o școală de medicină thai, fiind considerat locul de naștere al masajului tailandez tradițional, un sistem care îmbină presopunctura cu terapiile ayurvedice. Chiar și astăzi, masajul thai este învățat și practicat în cadrul templului.

Pe lângă statuia lui Buddha culcat, măsurând 46 de metri lungime, Wat Pho include o colecție vastă de imagini ale lui Buddha. Însă, ce mi s-a părut cel mai impresionant a fost curtea cu chedi, acele pagode spiralate, îmbrăcate în bucăți de ceramică în relief, de diverse forme și culori. Plimbându-mă printre chedi ca printr-o pădure de turle, am avut senzația că mă aflu în Arupaloka – cea de-a treia lume de dincolo, o lume abstractă și lipsită de formă, dar nu pentru că nu ar avea semnificație, ci pentru că, pe măsură ce te apropii de Nirvana, contururile încep să-și piardă sensul.

Cele trei lumi 

Pentru poporul Siamului (vechea denumire a Tailandei), regalitatea și religia sunt sacre. De cum ai intrat în țară ești anunțat prin panouri imense că Buddha nu este de vânzare. Este interzisă comercializarea statuetelor de dimensiuni mari sau a celor care prezintă doar părți din trupul liderului spiritual, cum ar fi capul sau brațele, astfel că riști să-ți fie confiscate suvenirurile la ieșirea din țară, în caz că ai achiziționat astfel de obiecte. Un tatuaj cu imaginea lui Buddha este, de asemenea, considerat o ofensă, care va fi pedepsită prin lege.

Același statut privilegiat îl are și monarhia. Regele este privit ca un zeu, iar insultele sau criticile aduse monarhiei pot duce la ani grei de închisoare. În urma loviturii de stat din 2014, realizată de forțele militare susținătoare ale regalității, crima de lezmajestate a crescut în importanță, actele de acest gen fiind aspru pedepsite.

Lumile, la fel ca străzile Bangkokului, nu sunt ușor de parcurs. Ele sunt adeseori întortocheate, aglomerate și obositoare și te forțează să ieși din starea ta naturală și să intri pe un drum pe care ai vrea, poate, să-l ocolești. Dar, odată ajuns aici, nu ai cum să te oprești la margine. Ca într-un vârtej, ești atras în interior și azvârlit apoi afară. În ce măsură te va zdrobi sau te va înălța această vâltoare nebună, nu vei putea ști decât pătrunzând în cele trei lumi ale Bangkokului.

Lasă un răspuns