Întinzându-se pe cinci regiuni din zona sud-centrală a Angliei, satele și târgurile din wolds (pădure în zonă înaltă) oferă o imagine de basm a vieții rurale englezești. Pornind din sud, dinspre Bath, până în nord spre Stratford-upon-Avon, orașul natal al lui Shakespeare, provincia Cotswolds este un amestec de frumusețe naturală și secole de istorie, care ți se dezvăluie prin castele medievale, vechi case de piatră și biserici.

Cunoscută pentru comerțul cu lână încă din perioada Evului Mediu, zona este predominant rurală, iar ca să o străbați, drumul te va duce peste dealuri împădurite și străzi șerpuitoare. Fiecare localitate este de un farmec aparte și, în timp ce rătăcești pe potecile înguste cu case de calcar, vei descoperi o mică lume fantastică.

Întrucât nu există aproape deloc căi ferate între satele din Cotswolds, cel mai bun mod de a călători este cu mașina, asta în cazul în care nu ai mai mult timp la dispoziție pentru a lua autobuzele locale sau a merge cu bicicleta. Oricare ar fi varianta aleasă, peisajul este absolut minunat și merită fiecare clipă petrecută aici. Iată câteva dintre satele mele preferate din Cotswolds.

Lacock

La nord-est de Bath, în regiunea Wiltshire, se află, încă din timpuri medievale, localitatea Lacock. Cu case de piatră din secolele XIII-XVIII, împodobite adesea cu flori și Biserica Sf. Chyriac, construită în stil normand, satul încântă prin aspectul său pitoresc. În Evul Mediu, Lacock era un mic orășel producător de lână, ca, de altfel, majoritatea localităților din zonă.

Un punct de interes major este Abația Lacock. Fondată de Ela, Contesă de Salisbury, în 1229, clădirea a rămas mănăstire până în secolul al XVI-lea, când instituțiile catolice au fost suprimate. Fosta mănăstire a devenit reședința unor membri ai nobilimii. În secolul al XIX-lea, William Henry Fox Talbot, pionierul fotografiei, care a locuit o perioadă aici, a făcut primul negativ fotografic după ce a pozat o fereastră din Galeria de Sud a abației. Nu întâmplător, Lacock Abbey a apărut în filme precum Mândrie și Prejudecată, Harry Potter sau Downton Abbey, pentru că, atunci când ajungi acolo, intri într-o lume imaginară pe care numai mintea o poate crea.

Castle Combe

Unul dintre cele mai frumoase sate din Cotswolds este, cu siguranță, Castle Combe. Situat la nord de Lacock, satul și-a luat numele de la castelul normand din deal, cu toate că astăzi se află complet în ruine. Casele de piatră ale țesătorilor, construite de-a lungul văii By Brook, oferă o atmosferă magică. Țesătorii aveau statut privilegiat în epoca medievală, astfel că au primit drept de proprietate lângă râu, apa fiind esențială în prelucrarea lânii. Datorită prosperității aduse de industria lânii, Castle Combe a primit permisiunea de a organiza un târg o dată pe săptămână. Crucea din centrul satului, construită în secolul al XIV-lea, marchează acest moment important.

O altă atracție este Biserica Sf. Andrei, construită între secolele XIII-XV, cu unul dintre cele mai vechi ceasuri din Anglia încă în funcțiune. Începând cu anii ’60, Castle Combe a fost folosit frecvent ca loc de filmare pentru numeroase filme, ca Doctor Doolittle (1967), Agatha Christie: Poirot (1989), Stardust (2007), Wolfman (2009), Horse War a lui Steven Spielberg, Downton Abbey (seria recentă), cu toate că sătenii nu au fost foarte încântați de întreruperea constantă a activităților de zi cu zi.

Painswick

Painswick a fost supranumit regina zonei Cotswolds, datorită prosperității de care s-a bucurat orașul de-a lungul timpului, precum și frumuseții caselor sale. Orașul se află pe drumul dinspre Stroud spre Cheltenham, în regiunea Gloucestershire. În secolul al XV-lea, comerțul cu țesături din lână a prins avânt și multe dintre cele mai admirate clădiri provin din acea perioadă.

Astăzi, Painswick este renumit pentru Biserica Parohială Sf. Maria și grădinile sale în stil rococo. Construcția bisericii a început în secolul al XI-lea, fiind extinsă ulterior. Vechii arbori de tisă, plantați în curtea bisericii printre pietrele de mormânt de la începutul secolului al XVII-lea, constituie principala atracție.

Grădina în stil rococo este creația lui Benjamin Hyett al II-lea, care a moștenit Painswick House de la tatăl său, membru în parlamentul britanic. A fost proiectată în anii 1740 ca o grădină de agrement, pentru distracția invitaților. Construită în jurul casei Painswick, este singura grădină rococo din secolul al XVIII-lea din Anglia, care s-a păstrat în întregime.

Winchcombe

La doar 9 mile distanță de Cheltenham se află micul oraș Winchcombe, al cărui nume se traduce prin valea cu o curbură. Spre deosebire de celelalte orașe și sate din Cotswolds, Winchcombe își datorează prosperitatea cultivării tutunului și nu comerțului cu lână. La începutul secolului al XVII-lea, Sir John Tracy împreună cu o rudă a sa, John Stratford, au început o afacere în zonă, cultivând tutun. În 1619, statul a decis interzicerea creșterii tutunului în Anglia, pentru a putea fi cultivat pe scară largă în colonii. Cu toate acestea, oamenii, neavând alte surse de venit, s-au opus autorităților guvernamentale și au continuat să cultive tutun până la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Orașul, cu casele sale de piatră și Biserica Sf. Petru din secolul al XV-lea, este plin de farmec. Însă, principala atracție o constituie astăzi Castelul Sudeley, aflat la o milă distanță de centrul orașului. Actualul castel a fost construit în secolul al XV-lea, pe locul unei structuri mai vechi, de către Ralph Boteler, moștenitorul castelului. Acesta a primit titlul de Baron Sudeley din partea regelui Henric al VI-lea. În 1469 însă, regele Eduard al IV-lea a confiscat castelul, oferindu-l fratelui său, viitorulului rege al Angliei Richard al III-lea.

Mai multe regine au vizitat castelul și s-au îndrăgostit de fermecătoarele grădini. Katherine Parr, a șasea și respectiv ultima soție a regelui Henric al VIII-lea, a locuit aici, iar după moarte a fost înmormântată în Capela Sf. Maria. Astăzi, Castelul Sudeley este deținut de Lady Aschombe și de copiii săi, care l-au deschis publicului spre vizitare pentru câteva luni pe an. Cei peste 1000 de acri de pământ care înconjoară castelul cuprind ruinele fostului castel medieval, capela, numeroase fântâni și grădini de o frumusețe extraordinară, unde păunii se plimbă liber.

Castelul Sudeley, împreună cu grădinile sale cu arbori de tisă, așezați ca într-un labirint, oferă o imagine de vis. Plimbându-te printre ei ai impresia că, de fapt, te afli în Țara Minunilor, imaginara lume creată de Lewis Carroll. Și, în timp ce rătăceam printre trandafirii îmbujorați, tise și aguzii înalți, o fetiță blondă a apărut pe neașteptate de după tufișurile de tisă, ca să dispară imediat înapoi, lăsându-mă să mă întreb dacă nu cumva, Alice, era cu adevărat aici.

Stanway

Stanway este compus din doar câteva case de-a lungul Cotswold Way, cu mai puțin de 350 de locuitori. Micul sat este adesea asociat cu impunătorul conac în stil iacobin, Stanway House. Aflată inițial în proprietatea Mănăstirii Tewkesbury, în 1533 a fost transferată familiei Tracy, care a reușit să păstreze proprietatea de-a lungul secolelor prin descendenții lor, conții de Wemyss și March. Structura actuală a conacului se datorează membrilor familiei Tracy, care au reconstruit casa, adăugând mai târziu frumoasa poartă de intrare.

Astăzi, conacul, care este înconjurat de 20 de acri de teren cu grădini de secol XVIII și caracteristici acvatice, este deținut de Lordul Neidpath, cel de-al 13-lea conte de Wemyss și March. Un element impresionant al grădinii de apă este fântâna, care aruncă în aer un jet de 91 m, fiind cea mai înaltă fântână din Marea Britanie. Stanway House este deschisă publicului spre vizitare două zile pe săptămână, însă doar în timpul verii. În apropierea casei se află Biserica Sf. Petru, de secol al XII-lea, care a rămas aproape nealterată timp de 100 de ani.

Stanton

La marginea deluroasei lumi a Cotswolds se află micul sat Stanton, cu casele sale pitorești și o populație de doar 200 de suflete. Satul este străbătut de o stradă principală, numită High Street, de-a lungul căreia s-au construit case de piatră și case țărănești, în secolele XVII-XVIII. Stanton Court, un conac în stil iacobin de început de secol XVII, împreună cu Biserica Sf. Mihail și Toți Sfinții, construită pe locul unei vechi biserici saxone, sunt o parte dintre atracțiile oferite de această mică așezare.

Sheppey Corner, o casă de piatră cu acoperiș de paie, construită în jurul anului 1650, este cea care atrage în mod special turiștii spre Stanton și poate fi văzută în partea de sus a străzii principale. Datorită frumuseții sale, casa este adesea ilustrată în cărțile poștale și calendarele care prezintă zona Cotswolds. Un alt punct de referință este crucea satului, care a fost declarată monument de importanță națională și este situată la intersecția dintre High Street cu Church Lane.

Broadway

O stradă largă, de unde și numele de Broadway, traversează satul, poftind călătorii să poposească la vechile hanuri sau să servească o băutură în puburile și ceainăriile din piatra de culoarea mierii. Majoritatea clădirilor datează din secolul al XVI-lea, dar există evidențele unei așezări mult mai timpurii. Satul a cunoscut o perioadă de prosperitate între secolele XI-XIII, intrând apoi în declin odată cu declanșarea ciumei bubonice, care a decimat jumătate din populația Europei la mijlocul secolului al XIV-lea.

A fost nevoie de două secole după teribila epidemie pentru ca Broadway să reușească să reînvie. Satul își datorează creșterea, în principal, comerțului cu lână, ca și alte orașe și sate din Cotswolds. Aflat în regiunea Worcestershire, la graniță cu Gloucestershire, Broadwat a fost o sursă de inspirație pentru o serie de scriitori și artiști, ca Henry James, Edmund Gosse, John Singer Sargent sau Francis Davis Millet – care și-a pierdut viața în mod tragic în 1912, la bordul Titanicului.

Chipping Campden

În Evul Mediu, Chipping Campden era un centru de comercializare a lânii și un târg extrem de prosper, după cum îi sugerează și numele (în engleza veche, ceping înseamnă piață). Datorită clădirilor sale de secol XIV-XVII, construite de-a lungul străzii principale, orașul a fost desemnat zonă de conservare. Multe dintre clădirile din Chipping Campden sunt legate de numele unui singur om, Sir Baptist Hicks, binefăcătorul orașului.

Un comerciant înstărit, Hicks a fost, printre altele, și om politic și prieten al casei regale. În 1608 a achiziționat Campden Manor, unde a construit un conac pentru el și familia sa. Conacul nu mai există astăzi, întrucât a fost ars din temelii în timpul războaielor civile engleze, la ordinul nepotului lui Hicks, care a preferat să sacrifice casa familiei decât să o lase să cadă în mâna forțelor parlamentare. Doar două săli de banchet și poarta de la intrare au mai rămas din marele domeniu al lui Sir Baptist Hicks.

Însă, dragostea lui Hicks pentru oraș se observă, în principal, din activitățile sale caritabile și clădirile pe care le-a finanțat. Alms House a fost fondată în 1612 pentru a veni în ajutorul bătrânilor și săracilor (încă în funcțiune astăzi, având același scop), în timp ce Market Hall a fost construită în 1624, pentru a sprijini comerțul local. A adus, de asemenea, importante contribuții Bisericii St. James, una dintre cele mai importante biserici născute din înfloritorul comerț cu lână din Anglia. Sir Baptist Hicks a devenit viconte de Campden în 1628. Este îngropat în Biserica St. James, alături de soția sa.

Chipping Campden se leagă și de mișcarea Arte și Meserii, când, la începutul secolului al XX-lea, artiști, meșteșugari și scriitori s-au stabilit în zonă. Arhitectul Charles Robert Ashbee a fondat Breasla Artizanilor la Londra, dar a mutat-o în Chipping Campden în 1902. Scriitori celebri, ca Graham Greene, au gasit inspirație în acest minunat târgușor. În anii ’30, el a scris romanul Expresul de Stambul în Chipping Campden.

Snowshill

Snowshill este un sat retras, dar fermecător, cu case vechi de piatră și o biserică din secolul al XIX-lea. Emblematic pentru micul sat, cu mai puțin de 200 de locuitori, este Snowshill Arms, un pub local într-o clădire din secolul al XIII-lea. Alte atracții în zonă includ Snowshill Lavender Farm, care se întinde pe 35 de acri cu câmpuri de lavandă și Snowshill Manor, datând din secolul al IX-lea. Conacul a fost deținut, pentru un timp îndelungat, de mănăstirea Winchcombe, până când a fost confiscat de regele Henric al VIII-lea în 1539.

The Slaughters

Două sate idilice – Upper Slaughter și Lower Slaughter – aflate la o distanță de o milă unul față de celălalt, sunt traversate de râul Eye, oferind peisaje romantice. Iar ceea ce este absolut încântător este faptul că, de mai bine de un secol, nimic nou nu s-a construit în aceste sate. Și nu, The Slaughters nu au nimic de-a face cu vreun măcel, ci cu locul noroios (slohtre în engleza veche) care a fost odată aici.

Nu există atracții turistice specifice în cele două sate, cu excepția, poate, a Bisericii Normande Sf. Petru din Upper Slaughter și a morii de apă, din secolul al XIX-lea, din Lower Slaughter. Dar caracterul și farmecul nemărginit al caselor de piatră din secolele XVI-XIX, cu greu poate fi găsit în altă parte în Anglia. Probabil acesta este motivul pentru care Copse Hill Road din Lower Slaughter a fost votată cea mai romantică stradă din Marea Britanie, într-o anchetă Google Street View din 2011.

Cu toate că Lower Slaughter are mult mai mulți vizitatori decât geamănul său, Upper Slaughter mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase locuri în care am călcat vreodată. Ascuns între dealurile împădurite, cu râul care se îngustează în momentul în care traversează satul, locul pare desprins dintr-o poveste.

Bibury

Bibury este unul dintre satele cele mai vizitate și fotografiate din Anglia. În centrul satului se găsește vechea Biserică a Sfintei Fecioare Maria, cu elemente de secol XI.  În apropierea bisericii se află Bibury Court, o clădire impozantă – astăzi transformată în hotel – datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Însă, atracția principală este oferită de zona de jos a satului, începând de la faimoasele case de piatră de pe Arlington Row și coborând în josul râului Coln până la pod și la ferma de păstrăvi Bibury Trout Farm. De aici, râul se varsă într-un lac, oferind sursa de pește pentru fermă. Înființată în 1902, este una dintre cele mai vechi ferme de păstrăvi din țară. Fauna de aici este impresionantă, milioane de păstrăvi trăiesc în apa fermei, alături de lebede, pescăruși, rațe, șobolani de apă, chiar și egrete și vidre.

Obiectivul central al satului este Arlington Row, un rând de case de piatră, construite în 1380 ca magazie monahală de depozitare a lânii. În secolul al XVII-lea, ele au fost convertite în case ale țesătorilor, unde se produceau haine de lână. Hainele erau trimise apoi la Arlington Mill – astăzi o casă rezidențială din Bibury – pentru a fi degresate.

Datorită frumuseții lor, industriașul american de automobile, Henry Ford, a dorit să cumpere întregul șir de case și sa-l mute la Greenfield Village, la muzeul său din Michigan. Din fericire însă, casele nu au fost de vânzare. Astăzi, Arlington Row este o zonă de conservare arhitecturală și este ilustrată pe coperta interioară a tuturor pașapoartelor britanice. A apărut, de asemenea, în filme, precum Stardust și Bridget Jones’s Diary.